Încă un arbitru român a fost testat pozitiv cu coronavirus

Încă un arbitru român a fost testat pozitiv cu coronavirus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, miercuri, că încă un arbitru a fost găsit infectat cu coronavirus în urma testărilor efectuate în ultimele zile.

Arbitrul testat pozitiv, al treilea, a fost retras de la delegări, specifică frf.ro.

Totodată, colegii respectivului „fluieraș”, cei care au intrat în contact cu el în ultimele zile, au fost plasați în izolare, urmând să fie testaţi din nou.

Lotul pentru Liga 1 şi meciurile din play-off-ul Ligii 2 e alcătuit din 70 de arbitri. Aceştia au efectuat până acum trei teste, de la începutul lunii iunie şi până în prezent, iar costurile sunt suportate integral de Federaţia Română de Fotbal.

Iulian Călin, arbitrul central de la Academica Clinceni – Sepsi, testat pozitiv cu Covid-19

Arbitrul Iulian Călin a fost depistat pozitiv cu Covid-19, anunța digisport.ro. El a condus la centru meciul disputat, miercuri, de Academica Clinceni şi Sepsi, din play-out-ul Ligii 1. Unul dintre asistenţii săi de la partida respectivă, Mircea Grigoriu, a fost plasat în izolare.

„Suntem în legatură permanentă cu Comisia Centrală a Arbitrilor. Arbitrul delegat la meciul de diseara (n.r. asistentul Mircea Grigoriu) este izolat şi va fi înlocuit de un alt arbitru. În acest moment nu se pune problema amânării vreunui meci din Liga 1, cât timp nu avem niciun club implicat în vreo ancheta epidemiologică. Pentru a fi considerat contact, potrivit legislaţiei din România, trebuie să fi stat faţă în faţă la o distanţă mai mică de 2 metri pentru cel puţin 15 minute.

Ceea ce nu se întâmplă în cazul interacţiunii dintre arbitri si jucători în cazul unui meci de fotbal. Cred ca ar fi fost mult mai bine ca arbitrii să se testeze şi ei cu două zile înainte de meciul la care sunt delegaţi, asa cum se întâmplă în cazul observatorilor LPF, şi nu din 14 in 14 zile aşa cum a stabilit comisia medicala a FRF. Cred că se impune ca FRF să urmeze modelul aplicat de observatorii LPF şi în cazul arbitrilor delegaţi la meciurile din Liga 1”, declara secretarul general al LPF, Justin Ştefan, pentru sursa menționată.

Coronavirus în România

Autorităţile anunţă că au fost 3.335 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului sanitar, de la debutul epidemiei, ceea ce înseamnă 11,4%. Cele mai multe decese în ţara noastră au fost la persoane care sufereau de afecţiuni cardiovasculare – peste 65% din total.

78,2% dintre decesele din România au fost la persoane peste 60 de ani, iar 58,7% s-au înregistrat la bărbaţi.
93,9% din totalul celor decedaţi aveau cel puţin o altă afecţiune.

În ceea ce priveşte comorbidităţile, cele mai multe decese au fost la persoane care sufereau de afecţiuni cardiovasculare – 65,3%, de diabet – 30,6%, afecţiuni neurologice – 22,4%, afecţiuni renale – 19,9%, afecţiuni pulmonare – 18,3%, obezitate – 17%, neoplasm – 12,1%. 19,9% dintre decese aveau alte comorbidităţi.

Potrivit GCS, până marţi, 7 iulie, în România au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienţi vindecaţi şi 1.393 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×